Nokia 6600 slide

Page 44
background image
Efectuaţi întotdeauna copii de siguranţă ale datelor pe
care doriţi să le păstraţi, cum ar fi contactele şi notele
de agendă.
Pentru a reseta aparatul la anumite intervale de timp
în vederea optimizării performanţelor, opriţi aparatul
şi scoateţi acumulatorul.
Sugestiile prezentate mai sus sunt valabile atât pentru
aparat, cât şi pentru acumulator, încărcător şi orice alt tip de
accesoriu. Dacă aparatul nu funcţionează corespunzător,
duceţi-l la cel mai apropiat atelier de service autorizat pentru
reparaţii.
Evacuarea la deşeuri
Simbolul coş de gunoi barat plasat pe un produs, pe
documentaţie sau pe ambalaj indică faptul că toate produsele
electrice şi electronice, bateriile şi acumulatorii se vor colecta
separat la sfârşitul ciclului de viaţă. Această cerinţă se aplică
în Uniunea Europeană şi în alte locaţii în care sunt disponibile
sisteme de colectare separate. Nu aruncaţi aceste produse la
gunoiul municipal nesortat.
Prin returnarea produselor la centrul de colectare contribuiţi
la împiedicarea evacuării necontrolate a deşeurilor şi
promovaţi refolosirea resurselor materiale. Informaţii mai
detaliate despre colectare puteţi obţine de la distribuitorul
produsului, de la autorităţile locale de salubritate, de la
organizaţiile naţionale pentru controlul producătorilor şi de
la reprezentanţa locală Nokia. Pentru Declaraţia Eco a
produsului sau pentru instrucţiuni referitoare la returnarea
unui produs scos din uz, accesaţi informaţiile specifice ţării la
Informaţii suplimentare referitoare la siguranţă
Copii mici
Aparatul Dvs. şi accesoriile acestuia pot conţine piese de mici
dimensiuni. Nu lăsaţi aparatul şi accesoriile la îndemâna
copiilor mici.
Mediul de utilizare
Acest aparat corespunde recomandărilor de expunere la
radio frecvenţă dacă este folosit în poziţie normală de
utilizare, la ureche, sau dacă este amplasat la o distanţă de
cel puţin 1,5 centimetri (5/8 ţoli) faţă de corp. Dacă telefonul
este purtat pe corp, într-un toc de purtare, într-o agăţătoare
la centură sau în alt suport, aceste suporturi nu trebuie să
conţină metale şi trebuie să asigure plasarea telefonului la
distanţa faţă de corp specificată mai sus.
Pentru a putea transmite fişiere de date sau mesaje, acest
aparat necesită o conexiune de calitate cu reţeaua. În unele
cazuri, transmisia fişierelor de date sau a mesajelor poate fi
întârziată până când o astfel de conexiune devine disponibilă.
Asiguraţi-vă că sunt respectate instrucţiunile referitoare la
distanţele de separaţie menţionate mai sus până la
terminarea transmisiei.
Echipamente medicale
Folosirea oricărui echipament de transmisie radio, inclusiv a
telefoanelor mobile, poate influenţa funcţionarea unor
echipamente medicale neprotejate corespunzător. Pentru a
afla dacă sunt protejate corespunzător faţă de semnalele RF
externe sau dacă aveţi alte întrebări, adresaţi-vă unui medic
sau producătorului echipamentului respectiv. Opriţi aparatul
Dvs. în unităţi sanitare dacă regulamentul afişat în aceste
zone prevede acest lucru. Spitalele sau unităţile sanitare pot
folosi echipamente care ar putea fi sensibile la semnalele RF
externe.
Echipamente medicale implantate
Producătorii de aparate medicale recomandă păstrarea unei
distanţe de cel puţin 15,3 centimetri între un aparat mobil şi
un aparat medical implantat, cum ar fi un stimulator cardiac
sau un defibrilator cardioverter implantat, pentru a evita o
posibilă interferenţă cu aparatul medical respectiv.
Persoanele care au astfel de dispozitive trebuie să respecte
următoarele reguli:
Să ţină întotdeauna aparatul mobil la o distanţă mai
mare de 15,3 centimetri de aparatul medical atunci
când aparatul radio este pornit.
Nu purtaţi aparatul în buzunarul de la piept.
Să ţină aparatul mobil la urechea opusă aparatului
medical, pentru a reduce la minimum pericolul de
interferenţă.
Să oprească imediat aparatul mobil dacă există un
motiv de a bănui prezenţa unei interferenţe.
Să citească şi să respecte instrucţiunile producătorului
aparatului medical implantat pe care îl poartă.
Dacă aveţi întrebări privind utilizarea aparatului Dvs. mobil
în apropierea unui aparat medical implantat, consultaţi
medicul de familie.
Proteze auditive
Unele aparate mobile digitale pot interfera cu anumite
proteze auditive. Dacă apar interferenţe, consultaţi furnizorul
Dvs. de servicii.
Autovehicule
Semnalele RF pot afecta sistemele electronice auto instalate
sau protejate necorespunzător, cum ar fi sisteme de injecţie
electronică, sisteme electronice de frânare antipatinaj
(antiblocare), sisteme electronice de control al vitezei,
sisteme airbag. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi
producătorul autovehiculului sau al echipamentului instalat,
sau reprezentantul acestuia.
Aparatul de pe autovehicul poate fi instalat sau depanat
numai de personal specializat. Instalarea şi depanarea
necorespunzătoare a aparatului pot fi periculoase şi pot duce
44 Informaţii suplimentare referitoare la siguranţă