Nokia Asha 300

Page 52
background image
Nu folosiți și nu depozitați aparatul în zone cu mult praf sau murdărie. Părțile mobile și componentele electronice se
pot deteriora.
Nu păstrați aparatul la temperaturi ridicate. Temperaturile ridicate pot scurta viața aparatului, pot defecta
acumulatorul și pot deforma sau topi anumite componente din material plastic.
Nu păstrați aparatul la temperaturi scăzute. Când aparatul revine la temperatură normală, umezeala poate forma
condens în interiorul acestuia și poate deteriora circuitele electronice.
Nu încercați să deschideți aparatul în alt mod decât cel descris în ghidul utilizatorului.
Modificările neautorizate pot duce la defectarea aparatului și pot reprezenta o încălcare a reglementărilor privind
aparatele radio.
Nu scăpați aparatul din mână, nu-l loviți și nu-l scuturați. Manipularea dură poate deteriora circuitele electronice
interne și elementele mecanice.
Utilizați o lavetă moale, curată și uscată pentru a curăța suprafața aparatului.
Nu vopsiți aparatul. Vopseaua poate bloca piesele mobile și poate împiedica funcționarea corespunzătoare.
Pentru a obține performanțe optime, opriți aparatul și scoateți acumulatorul.
Feriți aparatul de magneți sau de câmpurile magnetice.
Pentru ca informațiile importante să fie în siguranță, stocați-le în cel puțin două locuri separate (cum ar fi aparatul,
cartela de memorie sau calculatorul) sau scrieți-le pe hârtie.
Aparatul se poate încălzi în urma utilizării prelungite. În majoritatea cazurilor, acesta este un lucru normal. Dacă bănuiți că
aparatul nu funcționează corespunzător, duceți-l la cel mai apropiat atelier de service autorizat.
Reciclare
Duceți întotdeauna produsele electronice, bateriile și acumulatoarele, precum și ambalajele folosite la centrele de colectare
specializate. Astfel ajutați la prevenirea eliminării necontrolate a deșeurilor și promovați reciclarea materialelor. Consultați
informațiile privind reciclarea produselor Nokia la adresa www.nokia.com/recycling . .
Despre administrarea drepturilor digitale
La utilizarea acestui aparat, respectați toate legile, precum și obiceiurile locale, dreptul la viață privată și alte drepturi legitime
ale celorlalte persoane, inclusiv drepturile de autor. Protecția drepturilor de autor ar putea împiedica copierea, modificarea
sau transferul unor imagini, piese muzicale sau a altui tip de conținut.
Posesorii de conținut pot utiliza diferite tipuri de tehnologii de administrare a drepturilor digitale (DRM) pentru a-și proteja
proprietatea intelectuală, inclusiv drepturile de autor. Acest aparat utilizează diferite tipuri de programe DRM pentru
accesarea conținutului protejat DRM. Cu acest aparat, puteți accesa conținut protejat prin WMDRM 10, OMA DRM 1.0, OMA
DRM 1.0 forward lock (blocarea retransmiterii) și OMA DRM 2.0. Dacă un anumit program DRM nu reușește să protejeze
conținutul, posesorii de conținut pot solicita anularea posibilității unui astfel de program DRM de a accesa alte conținuturi
noi protejate prin DRM. Anularea poate împiedica, de asemenea, reînnoirea unui astfel de conținut protejat prin DRM și care
se află deja în aparatul Dvs. Anularea unui astfel de program DRM nu afectează utilizarea de conținut protejat prin alte tipuri
de DRM sau utilizarea de conținut neprotejat prin DRM.
Conținutul protejat prin administrarea drepturilor digitale (DRM) este însoțit de o licență asociată ce definește drepturile
Dvs. de a utiliza acest conținut.
Dacă în aparatul Dvs. se află conținut protejat prin WMDRM, în cazul formatării memoriei se vor pierde atât licențele, cât și
conținutul. Este posibil, de asemenea, să pierdeți licențele și conținutul în cazul deteriorării fișierelor din aparat. Pierderea
licențelor sau a conținutului vă poate limita posibilitatea de a reutiliza același conținut pe aparatul Dvs. Pentru informații
suplimentare, contactați furnizorul Dvs. de servicii.
Informații suplimentare referitoare la siguranță
Nichel
Observaţie: Învelișul suprafeței acestui aparat nu conține nichel. Suprafața acestui aparat conține oțel inoxidabil.
52
Informații de siguranță și despre produs