Nokia C3-00

Page 37
background image
Zone cu pericol de explozie
Închideți aparatul în orice zonă cu pericol de explozie.
Respectați toate instrucțiunile afișate. În asemenea zone,
scânteile pot provoca explozii sau incendii care pot duce la
vătămări corporale sau deces. Opriți aparatul în stațiile de
alimentare cu carburant, precum și în apropierea pompelor
de carburant de la atelierele auto. Conformați-vă restricțiilor
din depozitele de carburanți, din zonele de depozitare și de
distribuire a carburanților, din incinta combinatelor chimice
sau din locurile unde se efectuează lucrări cu explozibili.
Zonele cu medii cu pericol de explozie sunt, de obicei,
marcate vizibil, dar nu întotdeauna. Acestea includ zone unde
se recomandă oprirea motorului vehiculului, cala vapoarelor,
unități de transfer și stocare a substanțelor chimice și zone
în care aerul conține substanțe chimice sau particule, cum ar
fi praf de cereale, praf obișnuit sau pulberi metalice. Trebuie
să consultați producătorii vehiculelor alimentate cu gaze
lichefiate (cum ar fi propanul sau butanul) pentru a stabili
dacă acest aparat poate fi utilizat în siguranță în apropierea
acestora.
Apeluri telefonice în caz de urgență
Important: Acest aparat funcționează utilizând
semnale radio, rețele radio, rețele fixe terestre și funcții
programate de utilizator. Dacă aparatul Dvs. acceptă apelurile
vocale prin Internet (apeluri Internet), activați atât apelurile
Internet cât și telefonul mobil. Aparatul ar putea încerca să
efectueze apeluri de urgență atât prin rețeaua celulară cât și
prin intermediul furnizorului de servicii pentru apeluri
Internet, dacă ambele sunt activate. Conexiunile nu pot fi
garantate în toate condițiile. Nu trebuie să vă bazați niciodată
exclusiv pe un aparat mobil pentru efectuarea unor
comunicări esențiale, cum ar fi urgențele de natură medicală.
Pentru efectuarea unui apel în caz de urgență:
1
Dacă aparatul nu este pornit, porniți-l. Verificați dacă
nivelul semnalului este adecvat. În funcție de aparatul
Dvs., este posibil să fie, de asemenea, necesar să
efectuați următoarele operații:
Introduceți cartela SIM dacă aparatul Dvs.
utilizează o astfel de cartelă.
Dezactivați anumite restricționări de apeluri pe
care le-ați activat în aparatul Dvs.
Schimbați profilul Dvs. de pe deconectat sau
avion pe un profil activ.
2
Apăsați tasta de terminare de câte ori este necesar
pentru a șterge afișajul și a pregăti aparatul pentru
apeluri.
3
Introduceți numărul oficial de urgență valabil în zona
Dvs. Numerele serviciilor de urgență variază în funcție
de zona în care vă aflați.
4
Apăsați tasta de apelare.
Când efectuați un apel în caz de urgență, furnizați toate
informațiile necesare cât mai exact posibil. Aparatul Dvs.
mobil poate fi singurul mijloc de comunicare prezent la locul
unui accident. Nu încheiați convorbirea până nu vi se permite
acest lucru.
Informații privind certificarea (SAR)
Acest aparat mobil îndeplinește recomandările cu
privire la expunerea la unde radio.
Aparatul Dvs. mobil este un emițător și un receptor radio. El
este conceput pentru a nu depăși limitele de expunere la unde
radio prevăzute în recomandările internaționale. Aceste
recomandări au fost elaborate de organizația științifică
independentă ICNIRP și includ limite de siguranță menite a
asigura protecția tuturor persoanelor, indiferent de vârstă și
starea de sănătate.
Recomandările cu privire la expunere pentru aparatele
mobile folosesc o unitate de măsură cunoscută sub numele
de Specific Absorption Rate (rată specifică de absorbție) sau
SAR. Limita SAR specificată în recomandările ICNIRP este de
2,0 wați/kilogram (W/kg) calculată ca valoare medie pe 10
grame de țesut. Încercările pentru SAR sunt efectuate folosind
pozițiile standard de utilizare și cu aparatul în regim de
emisie la cel mai înalt nivel admis de putere, în toate benzile
de frecvență testate. Nivelul real SAR al unui aparat pornit se
poate afla sub valoarea maximă deoarece aparatul este
conceput să utilizeze numai puterea strict necesară pentru
accesarea rețelei. Această putere depinde de diferiți factori,
de exemplu de cât de aproape vă aflați de releu.
Valoarea maximă SAR conform recomandărilor ICNIRP pentru
utilizarea aparatului la ureche este de 1.09 W/kg.
Utilizarea accesoriilor aparatului poate avea ca rezultat valori
SAR diferite. Valorile SAR pot să difere în funcție de cerințele
naționale de raportare și testare, precum și de banda de
rețea. Informații suplimentare SAR pot fi disponibile în cadrul
informațiilor despre produs, la www.nokia.com.
Informații de siguranță și despre produs 37
© 2011 Nokia. Toate drepturile rezervate.