Nokia X2-02

Page 38
background image
Instalați aplicații antivirus și alte programe de siguranță pe aparat și pe calculatoarele conectate. Nu utilizați mai multe
aplicații antivirus în același timp. Acest lucru poate afecta performanțele și funcționarea aparatului și/sau ale
calculatorului.
Dacă accesați marcaje și linkuri preinstalate către site-uri Internet ale unor terțe părți, luați măsuri de precauție
corespunzătoare. Nokia nu sprijină și nu își asumă răspunderea pentru asemenea site-uri.
Mediul de utilizare
Acest aparat corespunde recomandărilor de expunere la radio frecvență dacă este folosit în poziție normală de utilizare, la
ureche, sau dacă este amplasat la o distanță de cel puțin 1,5 cm (5/8 in) față de corp. Orice toc de purtare, agățătoare la
centură sau alt suport de purtare a aparatului pe corp nu trebuie să conțină metale și trebuie să asigure plasarea telefonului
la distanța față de corp specificată mai sus.
Pentru transmiterea de fișiere de date sau mesaje este necesară o conexiune de calitate cu rețeaua. Transmiterea de fișiere
de date sau de mesaje poate fi întârziată până când o astfel de conexiune este disponibilă. Urmați instrucțiunile referitoare
la distanțele de separație menționate mai sus până la terminarea transmisiei.
Unele părți ale aparatului sunt magnetice. Este posibil ca materialele metalice să fie atrase de acest aparat. Nu așezați cărți
de credit sau alte suporturi magnetice de memorare în apropierea aparatului, deoarece informațiile stocate pe acestea ar
putea fi șterse.
Autovehicule
Semnalele radio pot afecta sistemele electronice instalate necorespunzător sau protejate inadecvat din autovehicule, cum
ar fi sistemele electronice de injecție carburant, sistemele electronice de frânare antiblocare, sistemele electronice de
control viteză și cele de tip air-bag. Pentru informații suplimentare, interesați-vă la producătorul autovehiculului sau al
echipamentelor din dotarea acestuia.
Doar personalul calificat poate instala aparatul într-un vehicul. Instalarea sau depanarea neadecvate pot fi periculoase și
pot anula garanția aparatului Dvs. Verificați regulat ca toate echipamentele wireless din vehiculul Dvs. să fie montate și să
funcționeze în mod adecvat. Nu depozitați și nu transportați lichide inflamabile, gaze sau materiale explozive în același
compartiment cu aparatul, componentele sau accesoriile sale. Nu uitați că air-bagurile se declanșează cu forță mare. Nu
amplasați aparatul sau accesoriile acestuia în zona de declanșare a air-bagului.
Opriți aparatul înainte de a vă urca la bordul unui avion. Utilizarea aparatelor fără fir într-un avion poate fi periculoasă pentru
funcționarea avionului și poate fi ilegală.
Zone cu pericol de explozie
Închideți aparatul în orice zonă cu pericol de explozie. Respectați toate instrucțiunile afișate. În asemenea zone, scânteile
pot provoca explozii sau incendii care pot duce la vătămări corporale sau deces. Opriți aparatul în stațiile de alimentare cu
carburant, precum și în apropierea pompelor de carburant de la atelierele auto. Conformați-vă restricțiilor din depozitele
de carburanți, din zonele de depozitare și de distribuire a carburanților, din incinta combinatelor chimice sau din locurile
unde se efectuează lucrări cu explozibili. Zonele cu medii cu pericol de explozie sunt, de obicei, marcate vizibil, dar nu
întotdeauna. Acestea includ zone unde se recomandă oprirea motorului vehiculului, cala vapoarelor, unități de transfer și
stocare a substanțelor chimice și zone în care aerul conține substanțe chimice sau particule, cum ar fi praf de cereale, praf
obișnuit sau pulberi metalice. Trebuie să consultați producătorii vehiculelor alimentate cu gaze lichefiate (cum ar fi propanul
sau butanul) pentru a stabili dacă acest aparat poate fi utilizat în siguranță în apropierea acestora.
Informații privind certificarea (SAR)
Acest aparat mobil îndeplinește recomandările cu privire la expunerea la unde radio.
Aparatul Dvs. mobil este un emițător și un receptor radio. El este conceput pentru a nu depăși limitele de expunere la unde
radio prevăzute în recomandările internaționale. Aceste recomandări au fost elaborate de organizația științifică
independentă ICNIRP și includ limite de siguranță menite a asigura protecția tuturor persoanelor, indiferent de vârstă și
starea de sănătate.
38
Informații de siguranță și despre produs